Blank pag...or maybe not

Ultima lui replica aproape ca ma enervase la culme, dar fusesem un idiot si o facusem lata, dar doar pentru ca sarisem pe el din propia mea prostie asta nu insemna ca aveam de gand sa fiu curva lui. Mi-am strans lucrurile si am cerut nota de plata. Dupe ce am platit-o am iesit cat se putea de repede din acel local. Gata, de-acum incolo daca mai avea chef sa sar pe cineva mai bine ma duceam la un bordel.

Fierbeam de nervi, si aproape ca nu mai vedeam pe unde mergeam. Oricum maine avea a fie o zi lunga tinand cont la cate telefoane aveam de dat, dar daca vroiam ca un astfel de episod sa nu mai apara, trebuia sa stau si sa indur ca un tip.

Ploua torential cand iesisem eu afara din local si cred ca aveam sanse destul de mari sa ajung fleasca acasa, tinand cont ca singura mea ocazie plecase. Grozav asta imi mai trebuia mie acum sa racesc. Mai bine veneam eu cu masina matusii Mell. Mi-am scotocit buzunarele in cautarea telefonului si se pare ca nu-l luasem cu mine. se pare ca aveam sa merg pe jos pana la cea mai apropiata statie de autobuz, daca mai era vreunul la ora asta, daca nu aveam un drum lung pana acasa.

Dupa cativa pasi, am auzit un mare bum. Se pare ca o masina deraiase de pe o parte soselei din cauza ploii si intrase intr-una de pe cealalta banda ce mergea regulamentar. Desi, stiam ca nu puteam sa fac mare lucru, am fugit totusi la locul accidentului sa vad daca cineva supravituise. Cand am ajuns deja pe asfalt se facuse o baltoaca mare de sange de un rosu decolorat ce arata ca un pahar de apa manjit de acuarele. Bucati de sticla ici si colo impodobeau asfaltul ca niste mici bobite. Iar masinile aratau ca niste mormane de fiare rasucite si rupte ca si cum cineva ar fi incercat sa deschida o cutie de tinichea dar nu reusise. La cativa metri mai departe de masini se odihneau niste capace argintii ce straluceau asemenea unor discuri, in lumina difuza a felinarelor. Partea din fata a unei masini arata ca si cum fusese smulsa din temelii, iar prin carcasa rasucita asemeni unei rulade se puteau vedea cateva ramasite a ceea ce fusese candva un motor functional de masina.

Vroiam sa plec sa cer ajutor cand o lumnita mi-a ataras atentia. M-am apropiat de masina de unde zarea si aproape ca a fost sa fac infarct. Sprijint de spatele, scaunului masinii era chiar Michael. Avea o expresie chiar linistita pe chip si ,  daca nu ar fi fost chestia aceea groteasca asemenea unei sulite ce se parea ca era infipta in stomacul lui. as fi crezut ca  dormea. In acele momente am simtit cum intregul pamant a inceput sa-mi fuga de sub picioare si urechile au inceput sa-i tiuie atat de tare incat aveam impresia ca cineva detonase o bomba langa mine. In cateva minute bobite mari de transpiratie au inceput sa mise formeze la tample, iar ochii sa-mi joace in cap mai ceva ca niste bile, iar apoi am vazut negru.

Niste zgomote mici, ce sunau ca scancetele unui copil m-au trezit. Cand am deschis ochii o lumina alba mi ia inundat aproape prajindu-mi. Am clipit timp de catvea minute, iar peisajul ce parea alb la inceput incepuse sa prinda forma si culoare. Mi-am plimbat ochii prin camera si am zarit-o pe matusa Mel, plangand pe un scaun. Am incercat sa zic ceva dar vocea mea parca nu voia sa iasa. Am inghitit de cateva ori cu greu si am incercat sa vorbesc iar, insa tot ce am reusit au fost niste sunete nedefinete ce semanau ca scrasnetul pasilor facuti pe pietris.

-Mat-t-tusa Mel.
-Joshua, o puiule, doctor, am nevoie de un doctor, zice lundu-mi mana intr-a ei. Sunt aici puiule totul o sa fie bine, spunea in timp ce lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii ei.
- Michael, reusesc sa spun dupa un timp indelungat. Michael.

Am simtit cum stransoarea mainii ei a devenit rigida si rece, astfel incat aveam impresia ca imi prinsesem mana intr-o capcana de metal pentru vanatoare. Isi lasase privirea in jos, neindraznind sa ma priveasca, iar buza de jos incepuse sa-i tremure.

- Michael a murit, spune aproape printre dinti. Cand politisti au ajuns la fata locului, tu erai cazut jos si... O Doamne, spune acoperindu-si ochii cu mana cealalta.
-Nu, reusesc sa zic, aproape sfarsit, nu, si simteam cum lacrimile incepeau sa-mi intepe ochii.
-Va fi bine puiule, spune luandu-ma in brate si mangaindu-ma pe cap, va fi bine.

Nu, nu se putea , nu era adevarat, nu era el, cu siguranta ca eu ma inselasem si matusa Mel la fel. Dupa ce aveam sa ies din spital cu siguranta avea sa ma intampine cu bratele deschise si avea sa faca glume pe seama mea.

Cand mi-au arata cadavrul, nu-mi venea sa cred ca acea masa inerta de carne de pe masa fusese candva prietenul meu cel mai bun. Simteam prezenta matusii Mel langa mine, dar tot ce puteam vedea in fata ochilor era expresia linistita de pe chipul lui, de parca dormea. Tot ce-mi venea sa fac era sa-l scutur sa se trezeasca, sa-i zic sa inceteze cu gluma si mai ales ca nu era amuzant ce facea.

Tot ce puteam face era sa stau acolo ca o statuie, si nimic mai mult. Totul din jurul meu isi pierduse forma si culoare, o lume ce era odata atat de plina de viata si stralucitoare isi pierduse dintr-o data tot farmecul. Am mers ca teleghidat afara din camera de morga. Intr-un final matusa m-a asezat pe un scaun si m-a lasat putin singur, ducandu-se sa vorbeasca cu parintii lui Michael.

-Puiule, ei spun ca inmormantarea va fi maine si ca ar vrea sa vi si tu.

Deodata, o femie stearsa si alba ca o coala de hartie s-a intreptat spre mine punandu-mi mana pe umeri. Am tresarit la atingerea ei.

-Michael, si-ar fi dorit sa fi acolo, stim cat de apropiati erati voi doi si cum... a spus izbucnind din nou in plans.
-Haide draga spune un barbat inalt luand-o de lanag mine. Te asteptam acolo Joshua.
- e timpul sa mergem acasa, spune matusa Mel ridicandu-ma de pe scaun.

Tot ce vedeam era sicriul de un maro lucios coborand in pamant si odata cu el si persoana ce-mi fusese ca un frate. Nu-mi venea sa cred ca acel lucru se intamplase, tot mai speram ca acesta nu este decat un vis urat sau ca macar privesc totul prin ochii altei persoane, ca nu era Michael acel care murise. Imi venea sa urlu, sa le spun ca nu mort sa ma arunc pur si simplu in acea groapa si sa fac farame capacul acelui sicriu pentru al scoate pe el la suprafata. Dar toata acea poveste se intamplase, iar tot ce puteam face era sa privesc neajutorat de pe margine, fara puterea de a face ceva.

Cazamale pline ochi de un pamant nergu erau aruncate in groapa acoperind sicriul si odata cu el si o parte din mine. Cred ca nimeni nu realizeaza vreodata adevarata valoare a unei persoane sau lucru la care poate a tinut pana cand nu este smuls miseleste de langa tine.

...


M-am bagat in pat fara sa manac, nu cred ca ar fi ramas oricum inauntru nici daca as fi incercat. Tot ce vroiam sa fac acum era sa dorm si sa uit de tot. Sa uit de durere, de acel groaznic accident si de faptul ca-mi murise persoana ce-mi era ca un frate. Lacrimi mari au inceput sa se reverse pe obraji mei si odata cu ele toate acele sentimente tinute atat de adanc inauntrul fiintei mele. Fiecare lacrima pe care o varsam era ca o mica povara ce-mi era luata de pe suflet. Intr-un final cu ochii rosi cu lacrimile secat am reusit sa adorm.

Nu cred ca mai aveam lacrimi sa plang acum sau vreodata. Tot ce vroiam era sa dorm si sa nu ma mai trezesc vreodata. Aveam nevoie de o distrare si nu cred ca aveam s-o gasesc aici , fiecare lucru din camera mea ajunsese sa-mi aduca aminte de el. Mi-am cautat telefonul si apoi m-am uitat la lista de numere. Din pacate nici unul nu era destul de bun ca sa zic, sau mai bine spus tot mi se pareau ipocriti in momentul de fata si poate eu eram cel mai mare dintre ei.

Dupa putin timp am dat de numarul de Dorian si intr-un fel crede ca era singura persoana care ma putea face sa uit toata povestea. Facandu-mi curaj i-am scris in cele din urma un mic mesaj. Hey, sunt Joshua, um ai avea ceva timp liber azi? As vrea sa ne intalnim.

Pot sa zic c-am ramas putin surprins cand am vazut mesajul de la el. Adica fugitiv ma mai gandisem la el, doar ca n-as fi incercat sa-șl caut. Bine, ca nici macar n-aveam numarul lui de telefon. I-am zis ca sunt de acord sa ne vedem, pentru ca intr-un fel eram curios ce naibii mai voia de data asta sau in care din cele doua extreme avea sa cada situatia. Si voiam sa incerc sa nu mai fiu rau cu el si sa-i dau tot felul de replici, nici mie nu mi-ar fi convenit si chiar trecuse foarte mult timp de cand cineva o facuse.

Poti alege tu locul si ora unde sa ne vedem. Eu pot oricand si daca e ceva urgent, ne vedem si azi.

Poate eram paranoic sau de la starea de rau, insa aveam impresia ca ceva era in neregula. Adica parca in alte situatii sau zile nu mi-ar fi dat mesaj, asa cum n-o facuse nici pana acum. Plus ca, daca-mi amintesc bine seara trecuta nu avusesem o conversatie prea dragalasa, iar eu fusesem cel nesimtit. Asa ca de ce acum m-ar fi cautat?

Ok atunci ne vedem la cafeneaua unde lucrez. M-am ridicat intr-un final din pat si m-am dus la baie. Cand mi-am privit chpiul in oglinda a fost apropoape sa ma sperii. Fata imi era alba ca hartia iar ochii mei erau atat de rosii incat aratau ca doua mici margelute de sange. Grozav se pare ca aveam sa port ochelari , cu toate ca era inorat afara si lumea avea sa se uite la mine ca la extraterestru dar mai bine asa decat sa-i sperii cu fata mea de zombi.

Mi-am luat o pereche de blugi si o camasa neagra, si dupa ce mi-am luat cheile si restul m-am incaltat si am iesit afara. Aerul rece de afara era chiar placut si ma invioara cat de cat.

Nu stiam de ce-l chemasem si aproape ca imi venise sa ma intorc din drum atunci cand l-am vazut in cafenea dar... dar ce ? Aveam totusi nevoie de ceva, cineva sau mai bine zis de orice mijloc de ma distrage de la starea mea curenta. Poate ca aveam sa par insensibil sau chiar un mare nesimtit in fata unor persoane, dar faptul ca stateam toata ziua sa bocesc nu cred ca avea sa-l aduca inapoi.

Am inspirat adanc si am intrat inauntru.

-Hey , spun hai sa mergem la masa mai in spate, spun trecand pe langa el.

- Vrei sa comandam ceva ? zic, asezandu-ma. O cafea sau un suc ?

Lumina difuza din interiorul cafeneeli ma facea aproape orb, dar nu aveam de gand sa-mi dau jos ochelarii, nici chiar in fata lui. Bine, eram un nesimtit, dar macar vroiam sa-mi mai pastrez si eu jumatatea mea de orgoliu, sau poate nu vroiam sa-l ingrijorez. Atunci de ce oare il chemasem??? Nici eu nu cred ca stiam momentan, eram mult prea ametit de durere incat sa-mi dau seama ce fac. Sau poate vroiam sa ma destind intr-un fel??? Sa schimb peisajul sa uit de tot, sa ... sa ce? Ce mai puteai face atunci cand iti murea cineva drag tie, cum iti mai reveneai cand o parte din sufletul tau fusese distrusa in milioane de bucati. Cred ca pur si simplu trebuia, deoarece nu aveai alta solutie.

-Si ce ai facut azi??

-Erm, sunt bine. raspund sceptic. Dar tu esti ok? Uite, zic dupa o pauza scurta, am fost surprins cand am primit mesajul si acum cand te vad nu stiu ce sa cred. Am si-un presentiment asa ca ceva nu e-n regula, deci... poti sa-mi zici, bine? Adica fii sincer.

Poate juca teatru sau voia sa-mi faca vreun renghi. Si mai erau si ochelarii aia care nu ma lasau deloc sa-mi dau seama ce naibii e-n capul lui. Plus ca era foarte palid si... si iar imi venea in cap intrebarea aia cu ce caut eu aici? De ce eu?

- Um, scuze tu erai cam singurul cu care puteam vorbi. Lista mea de prieteni nu e foarte, adica intelegi tu, zic rasucind ceasca de cafea in maini.

Intre timp chelnerul ne adusese si comanda si-i pusese mana in mod prietenesc pe umar. Ipocritu dracu, pana acum nu-i pasa ce faceam atata timp cat era ceva cu care sa-l ajut, iar aucm din cauza acelui accident toti se prefaceau ca le pasa, din de fapt nu dadeau nici doi bani pe ce se intamplase.

Mi-am dat intr-un final ochelarii jos, si cred ca aveam inca ochii destul de rosii vazandu-i privirea.

-Prietenul meu Michael, a ... adica a fost un accident de masina si... el era acolo si... cuvintele mi se opreau pur si simplu in gat de fiecare data cand incercam sa termin propozitia.

-

- Faptul ca esti aici, e de-ajuns. Adica esti primul care nu se preface ca-i pasa si nici macar nu incearca sa para ceea ce este. Doar ca... erai cam singura persoana cu care as fi putut vorbi momentan despre asta.

Si asa si era, stiam ca el nu-l cunoscuse pe Michael asa ca mine, dar in acele momente aveam pur si simplu nevoie de o persoana langa mine. Cineva care nu era prefacut si nu se chinuia macar sa arate ca-i pasa sau mai stiu eu ce. Cred ca tot ce aveam nevoie era sa spun cuiva despre asta altfel simteam cum incep s-o iau razna.

Desi mintea mea era inca incetosata de durere, am incercat totusi sa ma pun si in locul lui. Cred ca raspunderea era enorma pentru cineva ca el, la naiba cred ca asa ar fi fost si pentru mine. INsa ma bucuram ca acceptase sa vina.

- Da, si doar atat. Stii nu trebuie sa te chinui prea tare, uneori te poti simti mai bine doar cand auzi o persoana povestind despre ziua ei sau cvea ce a facut sau.. orice.

Cert e ca vroiam ca el sa vorbeasca. Si imi facea intr-un fel placere sa-l aud. Stiu poate as fi putut la fel de bine sa dau rumul la televizor sau sa caut pe net un film, dar nu era acelasi lucru. Faptul ca el era lanaga mine acum era destul pentru mine. Cred ca nimeni nu realizeaza cat de mult te poate ajuta prezenta unei persoane, atunci cand tu esti prin intr-o capcana fara scapare si cum te agati de fiecare cuvant al lui pentru a nu te afunda mai mult.

El era singurul ce poate ii pasa cat de cat de mine in aceste moemente, singurul ce nu purta o masca. Si ii eram foarte recunoscator pentru asta. Desi inca simteam durerea palpand in mine, parca nu mai era atat de rea ca la inceput. Simteam cum incet , incet incepea sa-si mai piarda din tarie.

L-am luat de mana si i-am zis cu un ton cat se poate de sincer si plin de caldura.

- Multumesc.

Cred ca intr-un fel povara era un pic prea mare tinand cont ca isi retrasese mana. Poate nu ar fi trebuit sa-l chem , dar era singurul cu care as fi putut vorbi acum.

-Nu stiu, despre orice. De exemplu cum a fost ziua ta ?

-Un tip dragut??? Si cum arata?? A si te mai doare capul, spun punand mana pe fruntea lui, pentru a vedea daca nu are febra sau ceva. Adica eram recunoscator pentru ca venise sa vorbeasca cu mine, dar asta nu insemna ca trebuia sa si stea daca nu se simtea bine.

Nu ma interesa neaparat cum arata acel tip sau daca macar era dragut, tot ce vroiam era ca el sa vorbeasca. Imi placea sunetul vocii lui era ca o melodie ce-mi aducea pace, asta ori durerea ma facuse sa bat acum campii.

-Poate, sau poate ca nu. Nu cred, ca as mai vrea inca un one night stand acum. E ciudat nu ? Ca a trebuit sa pierd ceva pentru a ma trezi in sfarsit. Uite, spun dupa cateva clipe, imi pare rau ca am fost un nesimtit total si ca am facut ceea ce, sti si tu. Dar daca nu e prea tarziu, as vrea sa fim prieteni.

Toata acea vorbarie ma facuse sa ma simt mai bine si intr-un fel ma facuse sa realizez ca intr-un final nu mai aveam ce sa pierd acum. Cred ca si Michael ar fi vrut sa fiu fericit si sa continui sa traiesc in continuare pentru amandoi. Si in plus tot acel bocit nu avea sa-mi faca vreun bine mie sau celor din jur. El nu mai era printre noi, dar asta nu insemna ca aveam sa-l uit, pentru ca ce fusese MIchael pentru mine nu cred ca mai avea sa fie cineva vreodata.

Eram atat de pierdut in ganduri , incat nu am observasem nimic. Si chiar am ramas un pic surpins cand am vazut ca ne tineam de mana, dupa ce m-am trezit din visare. I-am strans mana recunoscator si chiar vroiam ca acel moment sa mai dureze. Era atat in bine sa-i simt mana intr-a mea , era ca si cum toate grijile mele si toata durearea se topea in neant.

- Sti, multumesc ca-mi esti prieten.

Poate era de vina vremea sau evenimentele recente, dar tot ce stiam era ca incepuse sa mi se faca somn. Si gandul de am duce iar singur in acea camera ma ingrijora profund. De-abia ma pusesem pe picioare si nu vroiam ca totul sa se duca acum de rapa.

Speram sa nu fiu deplasat sau ceva, dar sincer nu vroiam sa ma intorc singur. Matusa Mel nu era acasa, se dusese sa ajute famila lui Michael, asa ca nu avea timp momentan sa se ocupe si de mine acum. Am inspirat adanc si sperand sa nu-mi dea in cap sau ceva.

-Ai vrea a mergem la mine? Adica stiu ca e mult , dar sa fiu singur in acea camera...

M-am imbracat si eu, apoi iesind afara am chemat un taxi. Desi casa mea nu era foarte departe de magazin nu ma simteam in stare sa merg, si nic autobuzul nu l-as fi luat. Uram aglomeratiile si tot ce-mi doream acum era sa fiu inpins si inghiontit sau chiar pipait.

...

Dupa putin timp am ajuns acasa. Tot drumul il tinusem de mana, ca un copil mic ce-i e frica sa nu piarda de persoana matura lanaga care era. Sincer nici ca-mi pasa de privirile pe care le aruncase taximetristul. Noroc ca stateam la etajul unu, astfel cred ca mi-as fi rupt picioarele pe acele scari, nu ca blocul ar fi avut foarte multe etaje, dar sa zicem doar ca eu si ele nu prea ne intelegeam. Am descuiat usa apartamentului si am intrat inauntru.

-Da, sigur spun. Ai vrea sa vi cu mine te rog, nu cred ca as putea sa adorm singur!!!

L-am luat de mana si l-am dus in camera mea. Totul din jur era deprimant. Pe o mausta intr-un colt era un teanc de carti una peste altca ca o mica piramida , iar alutri erau cateva poze cu mine si Michael de cand eram mici. Patul era tot asa cum il lasasem, cuverturile de un albastru marin fiind aruncat intr-o parte. Pur si simplu l-am aruncat in pat si suindu-ma langa el l-am luat in brate.

-Scuze, spun dar doar asa cred ca pot dormi, spun punandu-mi capul pe pieptul lui. Nu vreau sa crezi ca incerc sa profit de tine sau ceva, zic cu o voce somnoroasa. si in scurt timp am adormit.

Cerul era destul de noros , iar eu se pare ca nu-mi adusesem o umbrela. Am cautat prin buzunare dupa telefon si dupa putin timp am reusit sa-l gasesc. L-am sunat pe Michael sa vina sa ma ia. Nu vroiam sa ajung fleasca acasa pe o vreme ca asta si hey atata timp cat aveam masina, de ce sa nu o chem??? Bine, poate eram nesimtit, dar chiar aveam nevoie sa vorbesc cu el despre ziua aceea de rahat pe care o avusesem.

Dupa un timp a aparut si el la fel de zambitor ca intotdeauna. Am deschis usa masinii sa ma urc si atunci am vazut ca ceva ca o sageata era infipt in stomacul lui. Dintr-o data perisajul s-a schimbat si eram iar la locul accidentului , impietrit si el uitandu-se la mine si cerandu-mi ajutor, iar eu nu puteam face nimic.

Lacrimi au inceput sa-mi curga pe obraji si am rostit soptit ''Michael" in timp ce dormeam in continuare.

Nu cred ca aveam sa-mi revin atat de repde dupqa moartea lui cum credeam eu. Anumite imagini aveau sa ma bantuie pentru tot restul vietii mele. Desi uneori suntem siguri ca am ingropat acele amintiri atat de adanc incat nu vor mai iesi niciodata la suprafata , ele mereu vor gasi o cale.

Cand m-am trezit era seara, iar lumina din camera era destul de difuza. Am dat intr-un final sa ma misc , dar se pare ca uitasem ca mai era cineva cu mine. Ziua aceea fusese atat de incetosata in mintea mea incat mi-au trebuit cateva minute sa-mi aduc aminte.

Era atat de frumos, mai ales cu parul lui cifulit, incat imi vena pur si simplu sa-mi bag mainile prin el. M-am ridicat usor in sus sa nu-l trezesc si l-am sarutat. Da poate nu ar fi trebuit, si poate avea sa aiba o impresie gresit despre mine apoi, dar era mult prea adorabil.

- Poate?? Insa cand un soricel atat de dulce e langa mine , mica mea pisica iese la vanatoare.

Cred ca eram penibil in acele momente dar hey nu mai gandeam bine din cauza durerii. Sau mai bine zis o luasem pe aratura??!! Nici eu nu mai stiam, insa momentan ma simteam mult mai bine decat de obicei. Toata acea durere ce nu vrusese sa-mi dea drumul pana acum, se mai disipase. Aveam impresia ca uitasem ceva, insa acum nu mai conta.

- Si astepti o invitatie scrisa zic eu lipindu-ma de el.

Cu o mana incep usor sasa cobor spre pantalonii lui, mangaind din cand in cand acea zona. Deja vedeam cum o sclipire salbatica se aprindea in ochii lui, si nu-mi displacea.

-Serios??? Doar tu spun , raspunzandu-i la sarut.

Fiecare sarut era ca un semn lasat pe piele. Mii de fiori incepeau sa treaca prin mine si parca in creieri aveam un spectacol de artifcii. Imi croiesc usor drum cu mana in pantalonii lui. Se pare ca intreaga zona era pe cale sa erupa. Incep sa-l masez usor de sus in jos cu cate un deget si simteam cum incepea sa vibreze la fiecare atingere.

Mintea mea incepea incet sa se goleasca si simteam cum incepeam sa-l doresc din ce in ce mai mult. Voiam sa-mi las amprenta pe fiecare bucatica din el. Sa fie al meu acum si pana cand ne vom desparti.Il prin usor de incheieturi si suindu-ma pe el incep sa-l sarut usor pe gat , trasand o linie dreapta si frumoasa spre abdomenul lui si ceva mai jos.

Cu o mana ii desfac usor pantalonii si apoi incep sa-mi lipesc buzele de barbatia lui. O scot frumos din mica ei inchisoare si incep sa ma plimb cu limba de sus in jos , uneori incepand sa fac cerculete cu limba.